Pasarea Rock a lansat Praznic Naprasnic, primul videoclip



Pasarea Rock a lansat Praznic Naprasnic, primul videoclip

Intr-o intalnire cu presa ce a avut loc miercuri, cei de la Pasarea Rock au lansat primul videoclip al noului proiect, Prasnic Naprasnic. Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Tandarica, Vlady Cnejevici, Teo Boar si Cristi Gram au povestit, odata cu vizionarea materialului in premiera absoluta pentru invitati, experienta nasterii videoclipului.

„Am realizat acest videoclip si din dorinta unui repertoriu propriu, unic, care sa poata fi sustinut pe toate mediile. Nu este un videoclip extrem de elaborat artistic, e o prezentare a trupei. A fost si un fel de joaca a noastra”, a spus in deschiderea discutiei managerul formatiei, Valentino Rudolf. In conceptia lui Ovidiu Lipan Tandarica, „Pasarea Rock este o formatie tanara. Vom incerca sa dam o tenta noua, care chiar sa surprinda. Suntem cu un pas in viitor”.

Josef Kappl a concluzionat: „Am facut imposibilul posibil intr-un timp foarte scurt. Din luna iulie a anului trecut, cand am pus bazele acestei trupe, avem piese noi, un videoclip, o premiera care va fi de senzatie, parerea mea, deci un start care va fi ca o racheta. Acest videoclip reprezinta foarte bine mesajul piesei. Noi continuam in spiritul anilor ‘70, la un nivel muzical mult mai mare, si pentru asta sunt mandru. Nu gandim retrospectiv, ci am pastrat doar spiritul”.

Single-ul „Praznic naprasnic” este prima piesa lansata de Pasarea Rock si a fost inregistrata in perioada 7-11 februarie 2014, la Virtual Art Studio din Bucuresti. De partea de mix si master s-a ocupat Cristi Gram, compozitia ii apartine lui Josef Kappl iar versurile sunt scrise de Florin Dumitrescu. Videoclipul a fost filmat in timp record, deoarece prezenta tuturor membrilor formatiei era imperios necesara, iar Josef Kappl se afla pentru o scurta perioada in Romania.

Concept al managerului formatiei si producatorului Valentino Rudolf si al regizoarei Mara Lubieniecki, videoclipul a fost filmat la data de 15 februarie, in localul La Copac. Filmarile au durat o zi, iar montajul a fost realizat de Playhouse Production, continand si imagini captate din timpul inregistrarilor din studio.

Scenografia a fost realizata de Elena Constantin (scenograf), cu sprijinul lui Mihai Grama (designer) si al Adelei Pantea (asistent design), iar costumele membrilor formatiei au fost creatia echipei Atelierul de Haine. Ele sunt un melanj intre nou si vechi, intre modern si traditional, cu elemente din portul popular romanesc. Camasile, chimirele si vestele sunt autentice, avand o vechime de peste 70 de ani, si fac parte din „zestrea” Atelierului de Haine.

De praznicul prezentat in videoclip s-au ocupat bucatarii Andrei Butescu si Cristina Bulai. Pe masa au stat bucate din toate regiunile tarii, marcand si acest fapt imbinarea culturilor si a traditiilor.

Pasarea Rock inseamna Mircea Baniciu (voce, chitara), Josef Kappl (bas), Ovidiu Lipan Tandarica (baterie), Vlady Cnejevici (clape), Teo Boar (chitara) si Cristi Gram (chitara). Pe scena Salii Palatului din Bucuresti, pe 25 martie 2014, vor urca si Marius Batu (voce, chitara), Costin Petrescu (percutie), iar invitatul special al intregului turneu este Mani Neumann (vioara).

YouTube Preview Image

Muzica Noua | Videoclipuri Oficiale | Videoclipuri ale Artistilor Romani

Cele mai noi stiri din Industria Muzicala Romaneasca le primesti direct pe mail daca adaugi datele tale aici. Ne poti gasi si pe facebook la adresa Facebook.Com/IndustriaMuzicala sau ne poti urmari pe Twitter la Twitter.Com/Muzicala.


Adauga comentarii